Românul întors din Africa, internat la „Victor Babeș”, nu are Ebola. Medic: Are malarie

Românul întors din Africa, internat la Victor Babeș, nu are Ebola. Medic: Are malarie

Potrivit șefului Serviciului Județean de Ambulanță Galați, dr. Mihai Polinschi, bărbatul a revenit în țară la 18 octombrie, din Guineea Ecuatorială, unde a lucrat în construcții. După ce a ajuns în România, bărbatul s-a simțit foarte rău și s-a internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, unde a fost diagnosticat cu malarie.

Trei zile mai târziu, el a cerut externarea, motivând că se simte mai bine și dorește să ajungă la părinții săi din Galați. „A spus că are de rezolvat niște probleme personale. Nu s-a pus problema izolării lui. De fapt, acest bărbat are mai multe recidive ale bolii, pentru că nu respectă tratamentul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului „Victor Babeș”, Emilian Imbri.

După ce a venit la Galați, bărbatul s-a simțit rău din nou, iar marți a chemat ambulanța, acuzând dureri foarte mari, febră și frisoane. El a fost adus la Spitalul de Boli Infecțioase Galați, de unde a fost preluat în scurt timp de o ambulanță și transportat, din nou, la „Victor Babeș”.

Șefului Ambulanței Galați a spus că în acest caz ar exista și suspiciunea de Ebola, din cauza faptului că bărbatul a fost într-o țară africană afectată de această boală. Mai mult, bărbatul le-ar fi spus medicilor de la Ambulanță că simptomele pe care le are nu sunt aceleași cu cele ale malariei, cunoscute deja de el.

Managerul de la „Victor Babeș” subliniază însă că nu există suspiciuni de Ebola în acest caz și că este vorba despre o nouă recidivă a malariei. „A avut multiple recidive ale bolii. Ce să facem cu el? Nu este caz de izolare. Se poate trata și acasă”, a spus dr. Emilian Imbri.

Dr. Imbri a ținut să precizeze că ar fi prudent ca diagnosticul pentru boli infecțioase să fie lăsat în seama specialiștilor. „Dacă am fi avut suspiciuni de Ebola, l-am fi trimis la Institutul de Boli Infecțioase ‘Matei Balș’. Nu a fost cazul, pentru că s-a confirmat diagnosticul de malarie”, a adăugat managerul de la „Victor Babeș”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în 20 de...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Tavi Colen a făcut dezvăluirile mult așteptate: "Amândoi considerăm asta". Când se însoară artistul cu...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
×